Satul Ghindăoani este un sat foarte vechi. El exista înainte de întemeierea Moldovei, iar în documentele vechi apare cu numele de Hindău. Aici la Hindău, Ştefan I Muşat a înfrânt în 1395 oastea lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei şi Boemiei şi împărat al Germaniei, după cum stă scris în analele din Putna şi în inscripţia de pe piatra de mormântului Ştefan I Muşat, aflat în Biserica Domnească din Rădăuţi.
Satul vechi era aşezat pe Sălişte, iar biserica vechiului sat avea hramul Sf. Voievozi Mihail şi Gavril.
Vechiul sat a fost ars şi distrus complet cu tot cu biserică, în 1715 de către tătarii conduşi de domnitorul Mihail Racoviţă, spre a înlătura răscoala boierilor din dreapta Siretului. Cu acel prilej mulţi locuitori au fost luaţi ca robi, dar o parte din ei au scăpat, aşezându-se în pădurea de stejari care acoperea toate dealurile pe care este aşezat satul de azi.
Deoarece satul era complet distrus, supravieţuitorii nu s-au mai întors la vatra veche, ci de frica altor năvălitori şi-au făcut bordeie în pământ într-o poieniţă, ce era pe locul unde este astăzi această biserică. Fiind puţini, multă vreme n-au avut biserică, ci mergeau la Crăcăoani.
Pe la 1750 au izbutit sa-şi facă o biserică din lemn. Primul slujitor la această biserică şi poate şi iniţiatorul ei a fost preotul Sava.
În 1831, prin stăruinţa preotului Dumitru care era un om de seamă pe vremea aceea, fiind blagociu (adică răspunzător de administraţi a mai multor biserici) bisericuţa nouă a fost renovată şi mărită, apoi tencuită pe dinăuntru şi pe dinafară, ca cele cu zid.
Dar colţii neîndurători ai vremii care nu cruţă nici pe oameni, nici construcţiile lor, au atacat această biserică reînnoită şi mărită. Pe la 1870 ea devenise o adevărată ruină. Pr. Gh. Teodorescu îndemna mereu pe oameni ca să ridice un nou lăcaş, căci biserica în care slujea, nu numai că devenise o ruină, dar era şi neîncăpătoare.
Fiind însă bătrân , nu mai avea energia necesară la o astfel de lucrare îndrăzneaţă. Murind, în locul său a fost numit în 1874 tânărul Vasile Gheorghiescu, care fusese hirotonit preot în acelaşi an.
Cu prilejul înmormântării preotului Gh. Teodorescu, obştea satului a luat hotărârea să se ridice o biserică mare de zid. Tânărul preot s-a apucat cu hotărâre de lucru şi la 30 iunie 1875 s-apus piatra fundamentală a acestei biserici , ridicată după planul întocmit de arhimandritul Ermoghin, stareţul Mănăstirii Horaiţa.
Biserica a fost construită numai din contribuţia credincioşilor din acest sat şi daniile adunate cu condica de milostenii de prin satele vecine. Oamenii nefiind bogaţi, contribuţiile erau slabe şi daniile la fel. Din această cauză , până s-au terminat lucrările au trecut 16 ani. Durata atât de lungă a lucrărilor a fost pricinuită şi de alte cauze: Războiul de Independenţă de la 1877 şi câţiva ani agricoli foarte slabi.
Răbdarea îngerească şi stăruinţa neostenită a pr. Vasile Gheorghiescu şi a epitropilor Vasile Amariei şi Năstasă David, au învins toate greutăţile întâmpinate, care pe mulţi îi descurajaseră şi , astfel , în ziua de 26 octombrie 1891, biserica a fost inaugurată.
Slujba de sfinţirea fost săvârşită de un sobor de preoţi în frunte cu arhiereul Dosoftei Botoşăneanul şi protopopul Neculai Conta.
E vrednic de subliniat că toate lucrările acestei biserici au fost făcute de oameni simpli, fără titluri academice, dar înzestraţi cu mare tragere de inimă şi cu mult talent. Lucrările de zidărie au fost executate de meşterul zidar Ilie Olaru din Brusturi. Dulgherie şi tâmplăria, stranele, cafasul, catapeteasma au fost lucrate de Ilie Guţă din Crăcăoani. Pictura a fost opera pictorului Ion Lefteriu din Piatra Neamţ, care a lucrat cu Nicolae Grigorescu la pictarea Mănăstirii Agapia. Influenţa acestuia se resimte şi în pictura executată aici de Ion Lefteriu care părăseşte tradiţionalul stil bizantin şi pictează în stilul Renaşterii , ca la Agapia.
Cu trecerea timpului şi acest lăcaş a suferit degradări, având nevoie de reparaţii capitale.
În 1937, din iniţiativa pr. Constantin Gheorghiescu, fiul pr. V. Gheorghiescu , s-a reparat acoperişul, s-au pus duşumele noi, s-au tencit zidurile, s-a spălat pictura şi s-a aşezat în pridvor o placă de marmură cu numele eroilor din parohie.
În urma cutremurului din 1977, bolta naosului şi o parte din zidul de miazăzi s-au crăpat.
În cursul anilor 1984-1985 , cu contribuţia enoriaşilor şi cu munca de zi cu zi a pr. Emilian Creţu şi a epitropului Ioan Balan , s-au reparat crăpăturile, s-a tencuit exteriorul cu praf de piatră, s-a spălat şi reparat pictura de către pictorul Dimitrie Vasâlcin, îndrumat de pr. Varahil Moraru.
În ziua de 6 octombrie 1985 a fost sfinţită de un sobor de 6 preoţi în frunte cu episcopul Gherasim Hunedoreanu , în prezenţa unei mari mulţimi de credincioşi din sat şi din împrejurimi.
Din manuscrisul „Monografia Ghindăoanilor” de Mihai David.
